Situate în Caucazul de Sud, Georgia și Armenia sunt două țări pe care nu te-ai gândi să le pui pe lista de concedii degrabă. Însă ar fi bine să regândești strategia de vizitare, pentru că sunt printre cele mai vizitate locuri din zona aceea.
gergeti-2343075_1280
Și pentru că farmecul lor nu se oprește la anonimitatea care le înconjoară am decis să vă spunem câteva lucruri interesante despre cele două țări.
Pasionații de istorie și geografie sigur știu că ele se află pe locul vechiului Regat Iberia sau Iviria (a nu se confunda cu Peninsula Iberică). Acesta a fost printre primele locuri din lume care a îmbrățișat creștinismul.
De-a lungul timpului aceste două țări au trecut prin nenumărate transformări politice și sociale, însă Georgia a rămas o țară relativ permisivă și prietenoasă cu cei care o tranzitează sau decid să se stabilească acolo. Mărturie stau și numărul mare de locuitori de diferite religii.
Capitala, Tibilisi, este cel mai mare oraș al Georgiei cu aproximativ 1.5 milioane de locuitori și pare, la prima vedere, o combinație interesantă între vechi și nou, fermecător și revelator deopotrivă. Clădirile strâmbe și colorate par desprinse dintr-o pictură suprarealistă de la care ți-e greu să îți iei ochii.
Cronicile din Georgia este denumirea informala a Memorialului Istoriei din Georgia, un loc pe care prea puțină lume îl cunoaște, însă dacă ajungi pe aici ar fi interesant de vizitat în cele câteva ore de plimbare liberă prin oraș. Cetatea Narikala este un punct care trebuie bifat pe lista de lucruri interesante din acest oraș.
narikala
De la Tibilisi poți lua drumul orașelor mici din apropiere și dacă te simți romanticar fi frumos să ajungi chiar și în cel mai mic oraș din lume: Sighnaghi, cunoscut drept “orașul iubirii”. Apoi, dacă v-ați declarat îndelung dragostea, tu și partenerul puteți urma calea culinară, căci se știe că dragostea trece, uneori, prin stomac.
signagi
Se știe că Georgia are o istorie bogată în domeniul gastronomic, așadar merită să vă opriți la câteva restaurante pentru a gusta din preparatele tradiționale și, mai ales, pentru a degusta vinurile locale.
Ultima oprire va fi în vechea capitală a țării: Mtskheta, un important centru religios al Georgiei.
Cred că sunt printre cele mai cunoscute glume, cele cu Radio Yerevan. Cu toate astea, o vizită în capitala Armeniei nu e deloc o glumă, e un lucru serios și foarte interesant. Veți găsi aici un oraș al paradoxurilor: ultimul model de mașini de lux împletite cu cele mai vechi care există pe piață, taverne cu mâncare tradițională vizavi de Wine-Baruri stilate Europene, fashion de podium la săptămâna modei versus doamne de vârsta a doua cu basma care să le acopere părul.
armenia-3721418_1280
Și dacă totuși nu vă debusolează aceste lucruri aflați că aveți ce vizita în acest oraș grozav. Fântânile cântătoare, Galeria Națională de Artă, Cascada și Parcul Îndrăgostiților sunt printre puținele lucruri pe care le puteți admira într-un tur al capitalei.
gehards
De aici porniți cu pași sfioși către Mănăstirea Geghard, inclusă în patrimoniul Unesco și faceți o oprire în satul Garni unde puteți vizita singurul templu cu arhitectură elenistică din această zonă. La Mănăstirea Geghard puteți vedea sulița care, conform legendei, a împuns coasta lui Iisus.
garni-4797722_1280
Istoria acestei țări este una zbuciumată, Armenia făcând parte dintr-un imperiu pentru scurt timp. În 1991, România le-a recunoscut independența, iar comunitatea armeană din țara noastră este una din cele mai vechi din Europa.
De asemenea, Armenia este casa celei mai vechi crame din lume situate într-o peșteră de lângă Areni.
Sunt multe lucrurile care se pot spune despre această țară, însă cel mai bine e să o vizitați. Vraja locurilor mai puțin mediatizate din Europa vă va prinde deîndată ce veți păși pe acele meleaguri.