În zgomot de ploaie măruntă și miros de toamnă timpurie, mintea se contopește cu sufletul într-un vals lent, ghidat de muzica pădurii. O combinație de rătăcire și siguranță te face să te simți ca într-o scenă de basm pusă pe foaie de imaginația creativă a naturii.

Pierzând noțiunea de stânga, dreapta, nord sau sud, te afunzi în muzica frunzelor bătute de vânt, în timp ce sorbi o gura de ceai cald care să te pregătească pentru toamnă și să te ajute să-ți iei “la revedere” de la zilele toride ale verii.

Uită de trafic, de parcări, de semafoare și de aglomerație. Toate acestea aparțin mediocrității zilelor contemporane, în timp ce tu, într-un gest de nonconformism, evadezi în timp, în vremuri pe care le credeai de mult timp apuse și urci spre ierarhia nobiliară. Un drum cu caleașca pe o cărare înverzită, un pahar de vin la lumina candelabrului, Castelul Mikes, te transpun în secolele îndepărtate peste care s-a așezat prafului timpului și te fac să uiți de tot ceea ce înseamnă angajat, angajator, manager sau CEO. Te raportezi acum la nobilime, la conte și contese, toate fiind o reprezentare a rafinamentului pierdut în ghearele vremurilor.

Septembrie2.2

 

Aflat la câteva sute de ani depărtare de lumea pe care o știai, în Zăbala secolului XIX, tot ce te înconjoară aduce, simultan, a basm, istorie și vrajă. Ca un copil care învață despre lume, curiozitatea te împinge în inima pădurii, printre plante sălbatice stropite de roua dimineții și vietăți agitate ce dau suflu tufărișului fermecat. Aici timpul nu se măsoară în ore de lucru, iar ziua nu începe la prima alarmă a telefonului, ci la cântecul cocoșului și se încheie la prima scânteie a șemineului.

Ia o pană, îmbăiaz-o în cerneală și pune pe o foaie toate gândurile care-ți trec prin cap când vezi apusul de soare. Nu te grăbi. Până acasă mai ai 2 secole.