Undeva în mijlocul Atlanticului de Nord, rătăcite printre valuri sălbatice și răsărite din adâncuri, câteva petice de pământ au trecut testul timpului și au întâmpinat, ca niște gazde primitoare, toți exploratorii oceanului, fiindu-le oază și speranță în inima apelor.

Ca niste veșnice adolescente, Insulele Azore nu au cunoscut bătrânețea, iar victoria în fața timpului nu face decât să le ajute să strălucească mai tare, cu fiecare fir de nisip și fiecare răsărit de soare.

Într-un cântec de veselie și cu o energie molipsitoare, balenele și delfinii își cinstesc libertatea sălbatică și explorează adâncurile, oferind un spectacol de operă. În armonia lor, mamiferele apelor cântă și încântă.

Iulie3.2

Dacă secole întregi care au trecut peste Insulele Azore nu au reușit să îmbătrânească peisajul, înseamnă că graba nu te ajută la nimic. Nici măcar la gătit. Cât timp ești martor la staționarea timpului, pământul vulcanic îți pregătește un cozido care să-ți încânte simțurile la apus de soare.

Cât timp ești aici, fă din propria persoană o prioritate. Stresul și grijile sunt de domeniul abstractului. Răcorește-ți gândurile în apele sărate ale oceanului sau în băile geotermale. De acolo, pornește agale spre vârful insulelor, de unde poți cuprinde cu o singură privire oceanul și cele mai îndepărtate orizonturi. La o altitudine 2,351 de metri, undeva pe insula Pico, lumea pare mult mai ușor de cucerit. Ce te poate opri?

Scaldă-te în culori de festival sau plimbă-te cu trăsura și dă-ți ceasul înapoi cu câteva sute de ani. Timpul nu te constrânge în niciun fel și nici nu îți trebuie un plan.

Și, dacă tot vorbim de timp, comprimă sute de ani în clipa prezentă. Uitându-te la ceas, vezi 2020, dar tenta monocromatică a arhitecturii înconjurătoare te duce într-un platou de filmare al anilor 60’.

Până la urmă, este irelevant ce îți arata calendarul, atât timp cât tu trăiești, într-o singură clipă, în secole diferite. Cel mai important moment este acum.